"Bancuta noastra, cuibusor de datorii" ...

Ca de economii nu mai poate fi demult vorba.

Atunci cand iti alegi o banca, dornic sa-i inchini o parte din munca ta pe anii ce-ti mai raman pana la pensie, este greu sa faci comparatie intre avantajele si dezavantajele diverselor oferte. Oricat te-ai socoti, pana la urma tot cam pe acolo ajungi, zic eu, daca aduni toate comisioanele pe care le practica fiecare banca, care ti se spun de la inceput sau care se mai inventeaza pe parcurs, date fiind conditiile (oricare ar fi ele). De exemplu exista comision de administrare a contului, comision de administrare a creditului, comision de retragere de numerar, comision de depunere de numerar, comision de marire a tensiunii, comision de inghetare a sangelui din vine, comision de panica, etc (ultimele nu exista. Inca.) Si atunci ajungi sa alegi banca dupa tara de provenienta, dupa orar, inteligenta si frumusetea angajatilor, dupa culoarea pardoselii si numarul de pliante puse la dispozitia clientilor. Sau dupa apropierea de casa, ca tot vei face, in anii ce vor urma, o multime de drumuri pana la ei.

Dupa ce alegi banca, cand ti se prezinta oferta, mare atentie la cuvintele folosite de ofiterul de credit. Stiu ca e plictisitor sa-l urmaresti, dar trebuie! Si in ciuda aparentelor, ceea ce zice are sens. De exemplu ofiterul care m-a vrajit pe mine repeta obsedant "dobanda la acordare". Cliseul acesta verbal incepuse deja sa ma agaseze si sa se goleasca de continut. Asa ca el zicea "dobanda la acordare" eu imi traduceam in gand "adica dobanda". Greseala! Stiu ca este socant, dar "dobanda la acordare" chiar insemana ceva. Stiti ce? Sigur n-o sa ghiciti: inseamna nici mai mult, nici mai putin decat ... dobanda la acordare. Sensul foarte concret l-am inteles abia dupa un an de la semnarea contractului, cand anemica, mititica "dobanda la acordare" s-a maturizat devenind grasana si binecunoscuta "dobanda", cu cateva procente mai plinuta decat in primul an.

Smecherii din astea gasesti citind foarte atent contractul pe care il inchei cu banca. Deci contractul! Adica foile acelea multe, scrise mic, mic si inghesuit, in asa fel incat sa nu fie digerabile pentru omul de rand, pline de termeni de specialitate si cu inceputuri plicticoase si banale, in care iti defineste ce se intelege prin banca, client, credit etc. Astea le stii, cum sa nu stii ce e aia o banca? Banca este acolo unde intri o data, fericit ca ai luat bani si apoi de jdemii de ori ca sa lasi ce te-ai angajat ca vei lasa. Deci stii ce-i banca, stii cine esti tu, restul contractului nu mai conteaza, e tot asa. Asa ca de multe ori nu mai citesti. Boala romanului: "increderea". Semneaza orice fara sa citeasca, doar asa, ca i se spune: Semneaza aici pentru inmultirea spatiilor verzi din cartierul tau. Am vazut chiar apogeul genului acesta de situatie, in care functionara de la banca spunea:

- Semnati aici, asta e important. Foile astea le cititi dvs. acasa!

Omul a semnat, ca intr-adevar asta era important. Ce a semnat, poate a aflat acasa, daca a avut curiozitatea. Oricum, nu mai avea nici o importanta. Incheiase deja contractul cu banca ...

In toata aventura aste esential este sa gasesti angajati care cunosc produsele despre care ii intrebi. E bine sa nu luati de bun tot ce va comunica angajatii, cand ceea ce zic pare absurd. Sa iau un exemplu fericit: plata in avans. O angajata la o banca renumita sustinea sus si tare ca procentul de penalizare (3 % la banca respectiva) se aplica la sold si nu la suma platita in avans. Tipa cu care eram se ingalbenise, dar incerca sa-i explice functionarei ca e ilogic ce spune:

- La un credit de 30.000 euro, daca achit in avans 1000 euro, platesc penalizare 3% din 29.000, adica aproximativ 900 euro?
- Da, zicea functionara foarte sigura pe ea.
- Si daca peste o luna mai achit in avans 1000, platesc 850 euro penalizare?
- Binenteles, zice functionara.
- Nu este mai logic sa platesc penalizare din suma pe care o dau in avans?
- In nici un caz!

N-a reusit sa o convinga ca nu-i asa cum zice. Si nici nu a mai incercat, cand a vazut ca nici nu clipeste la aberatiile pe care le zice. Read More......

Dintr-o magazie. Va mai amintiti?

N-a trecut chiar atat de mult timp ...


Read More......

Frumusetea Maramuresului

Intotdeauna Maramuresul mi s-a parut a fi cea mai fascinanta zona din Romania: cu casele din lemn, cu portile inalte cu motive sculptate pe ele (roata, crucea, diverse animale, braduti) si mai ales cu bisericile de lemn, inalte, parca mai aproape de cer.

Din pacate doar rar mai intalnesti gospodariile traditionale maramuresene, prin satele mai departate de orasele mari. Oameni imbracati in haine populare nu am vazut, desi mi-am dorit, ca-mi place mult portul maramuresean.

Dar in Muzeul Satului din Baia Mare ai impresia ca esti intr-un sat autentic. Gospodariile reconstituite au toate acareturile necesare, fanul se coseste si se aseaza in capite, ulitele sunt pietruite, fiecare gospodarie are poarta ei, inalta, cu modele diferite. Iar pe deal se inalta biserica satului. Este o liniste desavarsita. Noi l-am vizitat la apus si era atat de frumos acolo, incat n-as mai fi plecat. Daca aveti drum prin Baia Mare, neaparat vizitati Muzeul Satului. Nu veti regreta!











Read More......

Spectacole, cantareti si spectatori

Unul din avantajele de a sta in Bucuresti este acela ca ai acces la spectacole sau concerte, dintre care unele organizate cu ocazia diverselor evenimente (aniversare sau electorale) si in ideea demult enuntata de stramosii nostri, respectiv jumatatea cu circul din maxima latina, deci "cu intrare libera". Asa ca am avut ocazia sa ascult diversi solisti (mai mult sau mai putin) live si sa ii vad in carne si oase, in marime mai mica sau mult mai mica decat in realitate, in functie de distanta la care m-am aflat de scena, direct proportionala cu popularitatea artistului / formatiei, publicitatea care s-a facut evenimentului, conditiile meteo, etc.

Din ceea ce am observat eu, la concertele unde publicul este mai numeros atmosfera este mai placuta si mai civilizata: muzica este traita din plin, se danseaza, scandalagii (care in mod sigur sunt prezenti) nu se fac remarcati decat, probabil, local. Preocuparea fiecaruia parea sa fie sa guste muzica, sa danseze si sa se simta bine. In mod suprinzator pentru mine asa a fost si la un spectacol de opera din vara trecuta, organizat la teatrul de vara din Herastrau, cu acces liber, avandu-l pe Vlad Mirita drept gazda. Spun surprinzator pentru ca opera nu pare a fi pe gustul multora. Dar piesele alese au fost foarte accesibile si cunoscute si au prins bine la public. Atmosfera a fost de vis (si nu exagerez), fara glume de prost gust din partea publicului, fara badaranii, cu aplauze si bis-uri.

Binenteles atmosfera este in mare parte creata de artistul de pe scena. De exemplu, am ramas marcata de stilul unui cantaret, nu chiar foarte cunoscut, dar nici chiar anonim, care, pentru ca atmosfera in sala era molatica-plictisita a iesit in public in cautare de victime. Stiu ca sunt oameni dornici sa se afirme, sa cante, sa danseze si care chiar au talent. Dar ce te faci cu noi astilalti? Am devenit brust terorizata de ideea ca ar putea veni sa-mi bage microfonul sub barbie in sensul ca "Hai, continua tu sa canti in locul meu!"

Fac o scurta si necesara (cred eu :) ) paranteza: pe la mine prin familie am constatat ca lipsa vocii se transmite alternativ: intr-o generatie ii loveste pe ei, in urmatoarea pe ele. Tata e afon convins, ceea ce mi-a transmis si mie. Cand eram micuta nu eram eu prea constienta de asta si, ca orice copila, incercam sa ma manifest, ba chiar dadeam concerte impreuna cu sor-mea (care are la fel de multa lipsa de voce ca si mine) sub privirile chinuite ale bunicii. A urmat apoi o perioada in care, spre stupefactia mea, dintr-o regretabila neatentie a profei de muzica, am ajuns pentru scurt timp in lumea elitista a corului de privighetori al scolii. Pana cand, mai atenta fiind, profa a decretat: "Cineva canta fals. Foarte fals." Si luandu-ne pe toti la bani marunti, m-a descoperit si m-a alungat din paradisul lor cantator. Si de atunci am avut mare grija sa raman doar un spectator, cu gura bine ferecata, ca nu cumva vreun dezacord sa-mi emane din nebagare de seama, in timpul visarilor in care ma transporta unele dintre melodii.

Revenind la spectacolul cu artistul insipid; cand se apropia de zona mea, ma uitam cu groaza in directia opusa, in ideea ca fara contact vizual direct nu ma va alege pe mine. Din fericire, chiar pe randul din fata noastra cineva si-a manifestat nerabdarea de a se auzi cantand si, obtinand microfonul, i-a placut atat de mult treaba asta, incat obiectul abia a mai putut fi recuperat de detinatorul lui de drept. Asa ca artistul nostru a fugit infricosat in partea opusa a salii si astfel am scapat neafirmata. In zona unde s-a refugiat, insa, artistul a patit alta dandana: o victima s-a opus tratamentului. Asa ca solistul s-a intors pe scena, de unde, din nefericire, a continuat sa ne cante, iar noi, sala, ne-am intors la plictiseala noastra. In final ne-a explicat ca el doreste sa ne simtim bine cu orice pret si de aceea a facut manevra si ii pare rau daca a suparat pe cineva.

Alta situatie e cu concertele la care nu sunt foarte multi spectatori. Unul dintre ele, desfasurat mai la periferie si fara a fi promovat, a avut parte de un public mai putin numeros, in ciuda valorii formatiei. In astfel de cazuri au loc de desfasurare scandalagii. Au aparut in primele randuri si mistourile lor deranjau clar pe toata lumea, inclusiv formatia, care chiar facea spectacol pe scena. Solutia trupei pentru rezolvarea problemei a fost sa cheme tot grupul de scandalagii (format din 5 bucati smecheri) in spatele scenei pentru a le oferi CD-uri cu cantecele pe care nu vroiau sa le asculte. Cei 5 s-au repezit in culise si au revenit peste vreun sfert de ora, tot in primele randuri, dar de data asta cumintiti si atenti la tot ce se intampla pe scena.

Un alt concert la care am participat si la care au fost oarece probleme de disciplina a fost asta iarna, pe un ger cumplit. Pe scena era un mare cantaret folk, iar audienta era relativ redusa din cauza frigului. In pauzele dintre cantece solistul se oprea sa-si incalzeasca degetele inghetate, fiindca se acompania la chitara; dar concertul a fost superb si oamenii stransi sa-l asculte cantau si ei, ca la orice concert folk, de altfel. Scandalagii care au venit sa tulbure atmosfera cu glumele lor au fost indepartati intr-un final, la cererea solistului (si nu inteleg de ce abia atunci, cand era evident ca deranjeaza) de fortele de ordine.

In aceeasi seara, Copilu' si-a exprimat dorinta de a auzi cum canta Aura Urziceanu. Era un concert sustinut de ea, undeva in parcul Unirea. Incepuse de ceva timp, dar chiar era curios, pentru ca o stia de la concursul de la PrimaTV, unde ea era in juriu. Trebuie sa fi foarte bun ca sa critici ce fac altii, cam asta era ideea lui. Si ii spusesem deja ca e o mare cantareata de jazz. Asa ca l-am dus sa o asculte live. N-am sa uit privirea lui stupefiata cand, in loc sa auda un cantec oarecare, dar cantec asa cum stia el, a auzit jazz. Nu mai ascultase pana atunci si nu stia ce inseamna. Asa ca prinzand-o pe Aura intr-un moment solo, de sunete specifice jazz-ului, fara instrumentatie, a intors o fata mirata spre mine si m-a intrebat:

- Auzi, dar ce are de face asa?
- Ssssstttt, zic eu jenata. Cum ce are? N-are nimic. Canta.
- Canta???

Era departe de orice crezuse el ca inseamna "a canta".
Ulterior i-am cautat pe youtube piese de jazz cantate de "greii" genului, care ascultate de la cap la coada, i-au placut (pentru ca, din fericire, are o deschidere spre orice gen muzical, pe care rar am intalnit-o). Si mi-am propus atunci sa nu-l mai introduc in mijlocul actiunii, fara nici o explicatie prealabila, ca-si face copilul impresii gresite. Read More......

Castelul din Franta. Raspuns

Aici Avignon lansa o provocare. Iata raspunsul ei:

Se pare ca am fost suficient de "abila" in a va trezi interesul alegand o imagine usor confundabila, data fiind si dimensiunea pozei postate. Era vorba de castelul familiei Abbadie, mai exact al lui Antoine d'Abbadie. Personalitatea lui o puteti de acum usor studia pe net, printr-o simpla cautare in orice limba. Eu doar vreau sa va starnesc interesul. De ce am ales tocmai asta? In primul rand fiindca ma asteptam ca iubitorii de cultura franceza sa se prinda in joc.

Castelul acesta, desi realizat in sec 19 are stil medieval, pentru ca arhitectul este nimeni altul decat impresionantul Viollet le Duc. Ca sa salvez din spatiul postului, ganditi-va la un mare monument medieval restaurat, cautati pe net, veti da invariabil de acest Le Duc. Iata doar doua exemple cunoscute de oricine: restaurarea catedralei Notre Dame de Paris(ocazie cu care a reusit sa gaseasca in niste catacombe pariziene numai de el stiute sau deduse, capetele regilor sculptati pe fatada catedralei, care timp de 1000 ani fusesera "decapitati" si de care azi ne putem bucura), imensa cetate Carcassonne restaurata fidel la nivel de geam conform unor desene ale epocii. Practic toata Franta medievala, vizitabila astazi i se datoreaza astfel incat daca esti turist pasionat , cu rucsacul in spate, ajungi sa ingani ghidul ce ceva de genul "da, sigur, iar Le Duc asta". Daca v-am trezit interesul fata de aceasta personalitate, va fi un post viitor.



Cat il priveste pe mai batranul sau prieten care i-a acordat creditul ca la tinerete(desi viitor membru al academiei franceze) sa-i proiecteze un castel in stil medieval la 20 km de granita cu Spania, pe malul stancos al golfului Biscaya, Dl Abbadie este la fel de remarcabil.Veti gasi pe net ca a fost lingvist si a studiat limbile vechi ale triburilor africane (biblioteca sta marturie) concomitent cu expeditia autofinatata de descoperire a izvoarelor Nilului, ca a fost un astronom pasionat, astfel incat unul din turnurile propriului castel a gazduit un observator astronomic performant in epoca, dar si ca a fost un cartograf eminent. Indragostit fiind de ceea ce se numeste tara bascilor din partea franceza a cartografiat zona atat de bine incat si astazi acolo se poate folosi GPS-ul chiar si la nivel de poteca, la cules de mure(exclus ursii). La ora aceea(si nici chiar azi ) nici o alta zona din lume nu avea harti de precizia aceea.

Un lucru totusi prima: dragostea pentru taramul tarii bascilor, a limbii ei, si fata de oameni. Cine are studii mai aprofundate de lingvistica stie poate ca limba basca este direct inrudita cu romana dar este si una din vechile limbi care inca supravietuiesc,sunt vii , ca si traditiile oamenilor locului. Se spune ca suntem inruditi si, chiar daca n-as fi invatat asta la scoala, mi-ar fi trecut prin cap uitandu-ma la portul lor popular in zi de sarbatoare. Opinci si obiele, basmalele motilor nostri din Apuseni, acelasi bun simt, si multa deschidere.



Mandria de a avea privilegiul ca la margine de stat francez sa poata avea placute bilingve pe strada dar mai ales ceva ce nu puteti vedea in poze: un par blond si niste ochi ireal de albastri(asa cum se descrie in vechime ca aveau si dacii nostri)intr-o mare de populatie cu caracteristicile spaniole, arabe. Total diferiti si totusi inca acolo.

La 15 km de Chateau d'Abbadie este granita: localitatea Irun. Va spune ceva? va ajut eu: Luis Mariano s-a nascut acolo in vremea cand Irun era cu cativa metrii in Spania. Toata viata s-a considerat insa in primul rand basc, dar si francez. Cariera a facut in Franta, mult mai primitoare. Mai jos este un mic clip cu un cantec basc care, pe langa faptul ca este ca si oamenii pe care ii descrie si din care provenea Mariano, vesel, liminos, iubitori ai micutei particele de pamant de care Dumnezeu le-a dat probabil sarcina sa aiba grija, aduce si un tribut acestui taram, incitand pe cel care nu-l cunoaste sa-l descopere.



Pentru mine este important ca acolo am cunoscut europeni cu o vechime care i-ar fi autorizat poate sa te priveasca superiori dar care doar isi iubeau ,ca si noi, cum spune poetul, "nevoile si neamul". Nu cereau nimic(vorbim de partea franceza) dar dadeau orice le cereai. Daca va intereseaza, am mai cunoscut un asfel de exemplu de daruire fata de pamantul natal staruit cu un impresionat bun simt care te-ar fi dezarmat daca ai fi venit cu intentii rele. Intr-un fost mare centru industrial si militar al Franeti legat insa indisolubil de personalitatea unui sciitor care multora dintre noi ne-a dominat lecturile copilariei, necunoscut azi nici macar de proprii compatrioti la adevarata lui valoare. Ca sa deschid urmatorul post, va ajut. Orasul de care oamenii sai sunt atat de mult indragostiti si stiu atat de bine s-o impartaseasca si altora este Toulon. Dar scriitorul de care faceam vorbire? Astept pareri. Sper ca v-a placut pana aici.
Cu mult drag. Avignon. Read More......

Femeile ...

Doar pentru cele cu simtul umorului:

Cand sunt mici:



Cand cresc:



Primita pe mail:

In lumea intreaga au aparut afisate linga automatele bancare si instructiunile de utilizare. Iata cum suna ele:

Procedura pentru barbati

1 Oprire in dreptul automatului
2 Coborirea geamului
3 Introducerea cartelei si tastarea codului PIN
4 Introducerea sumei dorite
5 Scoaterea card-ului si scoaterea banilor
6 Ridicarea geamului
7 Plecarea

Procedura pentru femei

1 Oprire dupa automat
2 Parcurgerea in marsarier a distantei necesare pina in dreptul automatului
3 Repornirea motorului inecat
4 Coborirea geamului
5 Gasirea posetei,golirea acesteia pe scaunul pasagerului pentru a localiza cardul
6 Gasirea gentii de machiaj si verificarea machiajului in plafoniera
7 Incercarea introducerii card-ului
8 Deschiderea portierei pentru accesul mai facil la automat data fiind distanta prea mare pina la aceasta
9 Introducerea card-ului
10 Introducerea card-ului in pozitia corecta
11 Reintrare in masina si cautare jurnal care are codul PIN scris pe coperta interioara
12 Introducerea codului PIN
13 Apasare "Cancel" si reintroducerea codului PIN corect
14 Introducerea sumei dorite
15 Reverificarea machiajului in oglinda retrovizoare
16 Scoaterea banilor
17 Golirea posetei, din nou, pentru gasirea portofelului si introducerea banilor in portofel
18 Reverificarea machiajului
19 Parcurgerea a citiva metri
20 Reintoarcerea la automat
21 Recuperarea card-ului
22 Regolirea posetei, gasirea portofelului, punerea card-ului in locasul lui
23 Reverificarea machiajului
24 Repornirea motorului care s-a inecat si demarare
25 Conducerea a 6 pina la 8 km
26 Eliberarea frinei de mina. Read More......

Barbatii ...

Doar pentru cei cu simtul umorului





Primita pe mail:
Cand barbatii dau sfaturi in reviste pentru femei...

Maria ne-a scris:
Saptamana trecuta, intr-una dintre zile, am plecat la serviciu lasandu-mi sotul in fata televizorului. Am luat masina si am plecat catre locul de munca. La nici un kilometru departare de casa, se auzeau niste zgomote de la motor si a trebuit sa trag pe dreapta. M-am intors repede acasa, pe jos, sa-l chem pe sotul meu sa ma ajute.

Sotul meu era in dormitorul nostru impreuna cu fiica vecinilor nostri. Eu am 32 de ani, sotul meu are 34, tipa are 22 de ani. Suntem casatoriti de 10 ani. Va dati seama ca ne-am certat, el mi-a marturisit ca are o relatie cu tipa asta de vreo 6 luni. Mi-a mai spus ca a fost dat afara de la munca si ca este foarte deprimat. Mi-a promis ca nu se va mai intampla.

Imi iubesc foarte mult sotul, dar de cand i-am dat ultimatumul, este foarte tacut, absent si distant. Ma tem ca ma va parasi. Ce ar trebui sa fac??? Multumesc anticipat, Maria.

Un barbat ii raspunde:
Draga Maria, cand o masina se opreste si nu mai vrea sa porneasca, dupa o distanta destul de scurta, trebuie sa iei in calcul mai multi factori. Incepe prin a verifica daca mai ai benzina. Dupa aceea verifica filtrul si vezi daca are vreo problema. Vezi poate ai ceva la garnitura de chiuloasa. Daca nici una dintre toate acestea nu e, inseamna ca poate ai probleme la rezervor si/sau pompa de injectie sa nu functioneze cum trebuie. Sper ca ti-am fost de folos. Read More......

Indeletniciri grele (1)

A venit frigul, se termina toamna maine, poimaine si eu nu am apucat sa ma laud cu abilitatile mele agricole si zootehnice. Sunt convinsa ca acestea ar exista daca:
1. Li s-ar da ocazia sa se manifeste cumva
2. Persoanele carora le-am impartasit ca-mi doresc si eu sa sap, plantez, culeg, cresc animale, etc, si care au facut treburile astea la viata lor, mi-ar incuraja si lauda initiativele si entuziasmul inocent si nu ar purta cu mine dialoguri de genul:

- Tu stii ce inseamna sa sapi in gradina?
- Nu, n-am sapat, dar asta pentru ca nu am avut ocazia.
- Dar sa te scoli dimineata ca sa hranesti gainile, sa le dai apa incalzita pe ger? Cum e?

Cum sa fie? Punct ochit, punct lovit! Nu ma mir, imi stie punctul slab ... Oare prietenii nu trebuiau sa ne stea alaturi, sa ne incurajeze in initiativele noastre, sa ne dea incredere in fortele proprii, etc? Hm ...

- Cat de dimineata?
- Pai dimineata, pe la 6-7, ca le e foame si fac galagie.
- Aaaa, pai nu, asa dimineata nu pot! Eu imi iau gaini care se trezesc mai tarziu!

Si, in ciuda solutiei gasite pe loc de mine, undeva, la mansarda-mi s-a insinuat ideea ca totusi poate e cam tarziu sa ma apuc sa-mi schimb indeletnicirile. Sa fi fost ratiunea sau privirea ironica a interlocutorilor?
Dar totusi ceva experiente am in domeniu. Si anume:

Sapatul gropilor. Am avut in primavara nesperata ocazie de a-mi produce bataturi, dureri musculare generatoare de miscari haioase (mai ales la coboratul scarilor) si vanatai multiple, toate intr-o singura actiune: sapatul de gropi. In planurile mele treaba se petrecea asa: pe un soare bland, mangaietor, cu mici adieri placute de vant, eu, cu o lopata foarte usoara, sap cu usurinta intr-un pamant afanat, oprindu-ma din cand in cand sa admir cate o floare. Treaba dureaza in visul meu cam 2 ore, incluzand mirositul si admiratul florilor. Realitatea a diferit considerabil: soare ioc, adierea era un vant puternic si rece, pamantul afanat era un beton bine intarit, lopata era grea si mereu dornica sa fuga din coada plina de aschii. Si nici flori n-au fost, dar buruieni cu radacini de copaci seculari, da!



Mulsul caprei. Matusa mea avea candva o capra, pe care o mulgea dimineata si seara. Chestia asta mi se parea oarecum o joaca (chiar daca era un lucru serios, mai ales pentru animal), deci am luat galetusa si scaunelul si m-am pus pe munca. As fi jurat ca gesturile mele erau identice cu ale matusei, doar ceva mai putin hotarate, poate. Cu toate acestea nu se intampla nimic in galetusa. Matusa imi dadea indicatii de pe margine, eu le urmam, capra era din ce in ce mai imbufnata. Si tot nimic. Am mai insistat putin pana am enervat de-a binelea capra, apoi am recunoscut ca actiunea ma depaseste si am cedat locul matusei. Care a inceput sa mangaie capra, sa vorbeasca cu ea, sa o indemne ... Degeaba! Avea exact aceleasi rezultate ca si mine. Galetusa goala. Asa ca a hotarat sa o mai lasam sa uite de ce-i facusem eu si sa venim mai tarziu.

- Ma duc sa mulg capra! zice matusa peste vreo ora
- Hai! zic eu plina de elan
- Nuuu! Ca tu nu te mai atingi de ea!
- Pai da, nici nu mai vreau, doar ma uit.

Si a intrat matusa in garsoniera caprei (cum s-o numi ea, ca nu stiu) si amandoua erau bucuroase de revedere si hotarate sa termine treaba. Si atunci am intrat eu si momentul de fricire s-a intrerupt brusc. Capra cu trauma proaspata si memorie beton m-a recunoscut pe data ca fiind tortionara de mai devreme si s-a retras intr-un colt. Matusa cu scaunelul, galetusa si vorbele dulci s-a dus la ea si a linistit-o. Aparent, caci lapte in seara aceea nu a mai dat. A redevenit cooperanta abia dupa ce a aflat de interdictia de a ma apropia de locuinta ei.

Cules de porumb, cu ceva ani in urma, impreuna cu o gasca de neni si tanti, locuitori ai unui sat de pe langa Bucuresti, majoritatea in varsta. Randurile cu porumb erau foarte lungi. Mi-am ales unul si m-am pus pe treaba. O batranica foarte simpatica imi era vecina de roboteala; mergea cu 3 randuri in paralel. Parea ca ii e greu, caci o lasasem in urma. Ma gandesc eu: Nu se face sa munceasca ea atat, o sa oboseasca. Trebuie sa o ajut!, asa ca ii propun sa iau eu 1 rand de la ea. Mi-a explicat ca nu ii e greu, ca e obisnuita cu munca si se descurca; a acceptat la insistentele mele. Si dusa a fost! A pornit precum rapidul, culegand de pe cele 2 randuri ale ei cu o viteza ametitoare. Am privit-o cum se departeaza, lasandu-ma mult in urma. Apoi nu s-a mai zarit. A aparut dupa o vreme, in mod surprinzator, chiar in fata mea: terminase randurile ei si, pentru ca eu nu mai apaream, incepuse sa culeaga si randul meu, pana ne-am intersectat.


Cat priveste gainile eu sunt foarte multumita de ele: pasnice, asculta ce ai sa le zici, privind la tine, alternativ, cand cu un ochi, cand cu celalalt si apoi isi expun pe larg parerea, vaicarindu-se de zor. Singurul lor mare defect e ca au ore excentrice de trezit, total diferite de ale mele. Read More......

Da, chiar in Bucuresti

Eram pe drumul spre Padis, despre care am mai vorbit: un drum destul de prost, pe care trebuie sa mergi cu multa atentie. Intr-una din dupa-amieze, pe acest drum, undeva pe dreapta, era parcata o masina cu avariile puse. Langa ea un tip ne facea semne sa oprim. Am oprit. Tipii - un el si o ea - aveau probleme cu masina si nu aveau scule sa vada ce s-a intamplat. Musti si J. s-au bagat sub masina, baietii au inceput sa zburde iar eu cu tipa ne-am asezat pe iarba, la o tigara. Si ce-mi spune ea?

- Cand am vazut ca nu mai pleaca masina am zis ca poate vine cineva si ne ajuta. Si cand v-am vazut venind ne-am bucurat, dar ne-a trecut repede bucuria cand am vazut ca sunteti din Bucuresti. I-am zis lui barbata-miu: "Hai totusi sa incercam, poate opresc, chiar daca sunt bucuresteni"
- Nu prea ati auzit lucruri frumoase despre noi, se pare ... zic eu
- Nu, nu prea ... Dar uite acum, cu dvs, mi-am schimbat parerea, zice ea, uitandu-se la Musti si la J. care mestereau de zor.

Nu e prima data cand aud vorbindu-se urat despre bucuresteni, din pacate. Si totusi ...

In autobuz o batrana ii povestea alteia:

- Uite, eu imi fac cumparaturile de la Matache. Si de 2 ani de zile, de cand am probleme cu picioarele, de cate ori am fost la piata intotdeauna s-a gasit cineva sa ma ajute sa trec strada si uneori mi-au luat si din sacose.

Asta vara eram intr-un autobuz. Pe o banca dintr-o statie era o batrana, cu un servetel in mana. In jurul ei, pe jos, erau o multime de servetele patate de sange. Cu ea era un tanar care a ajutat-o sa se suie in masina si sa se aseze pe un scaun. Eram convinsa ca sunt impreuna, dar nu erau, tanarul a intrebat-o daca se simte bine si batrana i-a multumit si a zis ca poate pleca, acum e bine. Tanarul a coborat repede, s-a intors la bancuta si a strans toate servetelele de pe jos si le-a aruncat intr-un cos.

Aseara era frig, burnita, ma intorceam acasa, pe jos, cu o prietena. In fata noastra a cazut o batrana. Imediat un grup de vreo 5-6 baieti si fete, de vreo 10-12 ani s-au repezit sa o ajute. Au sprijinit-o pe batrana cat s-a ridicat, i-au dat geanta, care ii cazuse din mana si au intrebat-o daca o mai pot ajuta cu ceva. Batrana le-a spus ca e bine si le-a multumit.

Mi-a ramas in memorie un gest de-al unui prieten: era seara, ploua, era frig. El era cu masina. A vazut in statie o femeie zgribulita, cu un copil in brate. Nu venea nici un autobuz; sunt zile in care astepti mult in statie pana apare unul; parea sa fie una din cele zile. Prietenul meu a oprit, a luat femeia si copilul si i-a dus pana acasa, undeva in afara Bucurestiului, desi ea i-a spus ca-i suficient sa-i duca pana intalneau statia unui alt autobuz.

Am vazut, nu de putine ori, batrani care nu aveau bani suficienti sa-si cumpere ce-si doreau. Si cineva de la coada le-a completat suma. Am vazut o batrana care a fost invitata de cineva sa manance o prajitura si sa bea un suc cu persoana respectiva. Pentru ca batrana nu-si permitea acest "lux". Si am vazut si privirea si caldura cu care aceasta i-a multumit.

Si mai sunt inca foarte multe de povestit. Gesturi normale, firesti, umane se intampla des in jurul nostru, doar ca uneori nu le observam. Unele sunt minore, altele sunt cazuri de sacrificii impresionante. Intamplate in Bucuresti. Bucurestenii nu-s nici mai rai si nici mai buni decat altii, doar ca parca s-au spus despre ei mai multe lucrurile urate decat frumoase. Read More......

Franta dincolo de sampanie, TGV, Zidane , croissant, airbus sau Luvru

Avignon este prietena mea de foarte multa vreme. Pentru ca stie foarte multe lucruri despre Franta si ii place sa impartaseasca si altora din cunostintele ei si pentru ca are poze foarte frumoase, am rugat-o ca din cand in cand (atunci cand ii permite timpul) sa ne povesteasca din ceea ce stie. Posturile scrise de ea vor fi grupate sub eticheta AVIGNON.
O las pe ea sa vorbeasca:

Cu acordul si la sugestia detinatoarei blogului (Merci infiniment Tetris), va propun un subiect care la prima vedere nu este interesant. In afara de emblemele civilizationale, culturale din titlu, ce ar mai putea avea Franta de impartasit? La urma urmei nici macar limba nu mai este ceea ce numim "de circulatie internationala". Aparent o mai folosesc fostele lor colonii, printr-o tragedie, in mare parte devenite "bananiere" si cam atat.

Hai ca fac o paranteza pe care o veti intelege dupa ce o veti fi citit; un om extraordinar de intelept si vizionar, data fiind epoca la care a fost facuta afirmatia, mi-a spus: "Cunoaste-ti intai tara ca apoi sa poti intelege altele" (pe vremea aceea nu se calatorea nici macar in tarile socialiste). Cu ajutorul lui, asa am facut (era tatal meu). Tetris, prin voiajele sale impartasite pe blog, a atins niste puncte sensibile, dovedindu-mi ca de fapt inca nu imi cunosc tara. O iubesc si voi incerca sa-mi repar gresala, dar daca viata si Dumnezeu mi-au dat sansa de a cunoaste si alte meleaguri consider ca pentru cei mai putin norocosi, ceea ce am vazut si pot impartasi este o datorie de onoare fata de tara care m-a educat, fata de parintele meu care m-a indrumat si sper ca acest post sa se alature "misiunii culturale" a lui Tetris. La urma urmei, internetul nu e facut doar pentru chat si jocuri.

De ce Franta ca subiect? Pentru ca dupa Romania, Franta e tara mea de suflet pe care am avut binecuvantarea de a o cunoaste si de a remarca multitudinea de lucruri (unele majore, altele minore) de care ne folosim in fiecare zi (bain marie, metrul, savarina, zaharul cubic - asta doar ca sa va starnesc curiozitatea), chiar daca nu stim de fapt de unde provin.

Daca in perioada interbelica, de glorie materiala a Romaniei, ar fi existat calculator, ar fi fost un subiect de succes, dat fiind numarul mare de romani francofoni si traitori pe pamant francez. Voila un exemplu: Negrescu (am scris intentionat in romana cu u la sfarsit). Va propun deci sa descoperim Franta pe care nu o regasim nici macar pe net (pentru ca acela ne raspunde doar daca intrebam), o Franta deschisa oricarui turist dar ascunsa, pentru ca acel consumatorism care ne caracterizeaza chiar si in calatorii ne distrage atentia de la lucrurile cu adevarat importante.

Primul subiect ales din memoria afectiva, la intamplare, este recunoasterea fotografiei. Cum se cheama castelul, cui a apartinut, unde este situat si cine a fost arhitectul? Pasionatii de cultura franceza sunt rugati sa nu fie ofensati, va propun doar un joc, in speranta ca detaliile pe care vi le voi oferi va vor satisface pe deplin nevoia de a impartasi aceste valori altora, de altfel valorile noastre ale tuturor oamenilor.



Sper ca acelora carora imaginea nu le este familiara, (caci situl turistic nu este chiar foarte circulat) sa va fi trezit curiozitatea. Sper sa nu va dezamagesc.

N.B. Pentru a va trezi interesul am apelat la o vedere aeriana care evident nu-mi apartine dar beneficiaza de calitate. Pe viitor imi voi folosi propria colectie de fotografii. Read More......

You can always sell any dream to me

Read More......

Noul limbaj de lemn

Cartea "Povesti corecte politic de adormit copiii", scrisa de James Finn Garner a aparut in 2005, la Editura Humanitas, Colectia Rasul Lumii. Cartea este o colectie de povesti clasice, parodiate folosind noile expresii standard, super-vehiculate in prezent, cu un umor caruia nu-i poti rezista. Spre exemplificare am ales un fragment din "Alba-ca-Zapada". Fragmentul l-am luat din mijlocul povestii, urmand ca finalul sa-l cititi singuri, pentru ca este total diferit de cel pe care il cunoastem cu totii ...

Cuprins de amaraciune, specialistul silvic dadu ascultare poruncii si o duse pe copila - care intre timp devenise, de fapt, o tanara femeie - in inima padurii. Numai ca relatia pe care o stabilise cu natura si cu succesiunea anotimpurilor il transformase pe specialist intr-o persoana cu suflet milos, asa incat acesta, nesuportand ideea de a-i face vreun rau unei copile nevinovate, ii marturisi totul Albei-ca-Zapada, ii spune ce porunca nedreapta si cruda ii daduse mastera de imparateasa si o sfatui sa fuga si sa se ascunda adanc in codru.
Inspaimantata, Alba-ca-Zapada se conforma sfatului primit. Pe de o parte, temandu-se de mania craiesei, iar pe de alta parte, nevrand sa ia o viata nevinovata doar pentru a-i satisface vanitatea, specialistul silvic se duse la targ si-i comanda cofetarului sa-i pregateasca o inima rosie de martipan. Dupa aceea, ii duse imparatesei acest preparat, iar ea, luandu-l drept inima copilei, se grabi sa-l infulece cu lacomie, intr-o dezgustatoare manifestare care aducea a pseudocanibalism.

Intre timp, Alba-ca-Zapada alerga cat o tinura picioarele si se afunda adanc in padure. Tocmai cand isi spunea ca reusise sa fuga cat de departe putuse de civilizatie si de influenta ei nesanatoasa, descoperi o casuta. Inauntru, vazu 7 paturi mititele, frumos aliniate la perete si nefacute. Mai zari aici si 7 seturi de farfurii si de tacamuri, aruncate in neoranduiala in chiuveta, unde formau o stiva si 7 fotolii reglabile, asezate in fata a 7 televizoare cu telecomanda. Presupuse atunci ca aceasta casuta apartine unui numar de 7 barbati scunzi, fie unui singur proprietar, care trebuie sa fi fost pasionat de numerologie. Tanara era nespus de obosita, iar cum paturile o imbiau la somn, se cuibari intr-unul din ele si adormi.

Cand se trezi dupa 7 ore de somn, zari aplecate deasupra ei 7 chipuri apartinand unor barbati barbosi, dezavantajati pe verticala, care se adunasera in jurul patutului. Sari din somn speriata, cu un strigat de spaima.
Atunci, unul dintre barbati rosti:
- Ai vazut? Capricioasa ca orice femeie: acum e linistita, acum incepe sa tipe.
- Asa e, rosti un altul. Sigur o sa bage zazanie intre noi, incercand sa ne distruga puternica relatie frateasca si sa ne faca sa intram in concurenta ca sa-i castigam afectiunea. Eu propun s-o bagam intr-un sac cu pietre si s-o aruncam in rau.
- Sunt de acord ca trebuie sa ne descotorosim de ea, spuse al treilea, insa nu pricep de ce trebuie sa tulburam echilibrul ecologic? Mai bine s-o dam la ursi sau la alt animal, si in felul acesta o vom reintegra firesc in lantul trofic.
- Ca bine zici!
- Iata, frate, ceea ce numesc eu mostra de gandire sanatoasa.
Cand, in cele din urma, Alba-ca-Zapada isi mai veni in fire, ii implora cu urmatoarele cuvinte:
- Va rog, va rog sa-mi crutati viata! N-am avut intentia sa va fac vreun rau dormind in patul vostru. Am crezut ca n-o sa va dati seama.
- Ce v-am spus eu? spuse unul dintre barbati. Iata cum incep sa iasa la iveala obsesiile tipic feminine. Acum se plange ca nu ne strangem patul.
- La moarte cu ea! La moarte cu ea!
- Va implor, nu ma omorati! tipa ea. Am traversat acest codru des fiindca mama mea adoptiva, craiasa, a poruncit sa fiu ucisa.
- Ati vazut? Atitudine interfeminina conflictuala si vindicativa.
- Nu-ncerca sa interpretezi rolul victimei cu noi, mai pustoaico!
- LINISTE! Tuna unul dintre barbati, care avea un par rosu ca focul si un scalp de animal nonuman.
Alba-ca-Zapada realiza de indata ca acesta trebuie sa fi fost liderul lor si ca soarta ei e in mainile lui.
- Explica-te. Cum te cheama si, de fapt, ce cauti aici?
- Numele meu este Alba-ca-Zapada, incepu ea, si dupa cum va spuneam anterior: mama mea adoptiva, imparateasa, i-a poruncit specialistului silvic sa ma duca in codru si sa ma ucida, numai ca lui i s-a facut mila de mine si m-a indemnat sa fug cat mai adanc in padure.
- Comportament tipic feminin, bombani nemultumit in barba unul dintre barbati. Alta care impinge un barbat sa faca treburile murdare in locul ei.
Seful ridica bratele, cerandu-le tuturor sa taca, dupa care rosti:
- Ei bine, Alba-ca-Zapada, daca asta e povestea ta, presupun ca ar trebui sa-ti dam crezare.
Albei-ca-Zapada incepea deja sa-i displaca tratamentul la care era supusa, insa se stradui sa ascunda acest lucru.
- Dar, apropo. Voi cine sunteti, baieti?
- Ni se spune cei Sapte Titani Uriasi, ii replica seful lor.
Cum chicoteala copilei Alba-ca-Zapada nu trecu neobservata, liderul continua:
- Suntem titani ca spirit si, prin urmare, uriasi printre oamenii padurii. Inainte, ne castigam traiul sfredelind pamantul in minele noastre, insa, intre timp, am decis ca aceasta siluire a planetei este imorala si obtuza (in plus cotatiile au cazut pe piata produselor metalifere). Asa ca ne-am reprofilat si suntem in prezent pastratori devotati ai naturii cu care traim in pace si buna intelegere. Si pentru a satisface obiectivul pe care ni l-am asumat, mai suntem implicati in conducerea caselor de odihna destinate barbatilor care si-au propus sa-si regaseasca identitatea masculina primordiala.
- Pai si ce presupune asta, in afara de a bea laptele direct din ambalajul de carton ecologic? se interesa Alba-ca-Zapada.
- Consider deplasata remarca ta sarcastica, o avertiza liderul celor Sapte Titani Uriasi. Confratii mei uriasi vor sa se descotoroseasca de prezenta ta feminina perfida si s-ar putea sa nu fiu in stare sa-i opresc, ai priceput? Fratilor, sa ne exprimam sincer si deschis simtamintele. Va propun sa ne retragem in sauna!

Cei 7 maruntei o zbughira degraba afara pe usa de la intrare, chiuind si smulgandu-si hainele de pe ei. Alba-ca-Zapada nu prea stia ce sa faca in tot acest timp, cat ii astepta. De teama sa nu calce pe ceva si sa deranjeze obiectele aruncate in devalmasie pe podea, ramase asezata pe pat, insa reusi cumva sa faca patul fara sa coboare.

Alba-ca-Zapada auzi zgomot de tobe si diverse tipete, iar, in scurt timp, cei Sapte Titani Uriasi revenira in casuta lor. Nu miroseau chiar atat de rau pe cat isi inchipuise si, din fericire, purtau cu totii panze legate in jurul soldurilor.
- Aah! Ia uitati-va ce a facut cu patul meu! Sa plece de aici! Imi schimb votul!
- Linisteste-te frate! ii spuse liderul. Chiar nu-ntelegi? Exact despre asta vorbeam: contrarii. Avem o mai buna masura a evolutiei noastre de barbati daca in preajma noastra se afla o femeie.
Barbatii mormaira ceva intre ei in legatura cu justetea deciziei luate, dar intre timp Alba-ca-Zapada se saturase pana peste cap.
- Nu-mi place deloc sa fiu tratata ca pe un obiect, ca simplu etalon pentru eurile voastre.
- Mi se pare corect, spuse liderul. Esti libera sa-ti vezi mai departe de drumul tau prin padure. Si, te rog, transmite-i imparatesei complimentele noastre.
- Ei bine, cred totusi ca as mai zabovi putin, pana reusesc sa elaborez un nou plan de bataie, rosti ea.
- Prea bine, raspunse liderul. Sa stii ca avem cateva reguli de baza care trebuie respectate. Fara curatenie. Fara ordine. Si fara spalat lenjerie intima in chiuveta.
- Si sa nu tragi cu ochiul in sauna noastra.
- Si sa nu te apropii de tobele noastre. Read More......